Top 10 acvarii din lume

Cele mai frecvente dimensiuni de rezervoare pentru acvariile de casa este, probabil, 29 sau 30 galoane, deși unii acvaristi au construit altele si mai mari. Acvariile publice pot fi cu mult mai mari. Dar numai câteva sunt suficient de mari pentru a face parte din lista noastră  „Cele mai mari acvarii din lume”. Genul de acvariu, care poate „gazdui” cu usurinta rechini balenă și pisici de mare din specia Manta.

Cele mai multe acvarii au mai multe tancuri și volumul combinat de apă poate fi mult mai mare, dar luam in considerare cel mai mare tanc. Deci, aice este o listă a celor mai mari acvarii din lume.

 

Locul 10 – Acvariul din Australia de Vest (0,8 milioane de litri)

Situat într-o suburbie de coastă in Perth, Acvariul din Australia de Vest, sau AQWA pe scurt, este cel mai mare acvariu din Australia. Rezervorul principal are 40 de metri lungime si 20 de metri latime, si poate sustine 3.000.000 de litri de apa de mare. Acesta include un tunel subacvatic de 98 m. Contra unei taxe, pasionatii pot ajunge chiar aproape de pești si rechini.

Locul 9 – Acvariul din Genova

Construit pentru Expo 92, acvariul din Genova (Italia) este unul dintre cele mai mari acvarii din Europa.  Acvariul reproduce viata marina si terestra din toata lumea, si gazduieste peste 6000 de animale. Unele tancuri reproduc medii naturale din diferite parti ale lumii precum Marea Mediterană, Marea Roșie și Oceanul Indian. Cele mai spectaculoase sunt cele care gazduiesc rechini, delfini si foci.

Locul 8 – Acvariul din Shanghai

Shanghai Ocean Aquarium este unul dintre cele mai mari acvarii din Asia. Acesta este compus din 9 zone de expoziție din întreaga lume, inclusiv China,  Antarctica și Australia. Zona de expozitie China gazduieste mai multe specii pe cale de disparitie din China, inclusiv specii rare si pretioase din raul Yangtze. Cea mai mare atractie a acvariului este tunelul subacvatic. Cu o lungime de 155 metri este cel mai lung tunel subacvatic din lume.

Locul 7 – uShaka Marine World

uShaka Marine World este un parc tematic situat în Durban, Africa de Sud. Acesta conține cel mai mare acvariu din Africa oferind 32 de tancuri. Creaturile marine gazduite în acesta sunt de la de cai de mare mici, până la rechini si delfini. Acvariul este construit pentru a arata ca o epavă veche și conține o serie de restaurante și cafenele. Cel mai important dintre aceste restaurante este „Cargo Hold”, care conține un acvariu de  perete plin de rechini, ce poti vazuti in timp ce luati masa.

Locul 6 – Monterey Bay Aquarium  

Monterey Bay Aquarium este situat pe locul unei foste fabrici de conserve de sardine pe Cannery Row din Monterey, California. Printre numeroasele exponate din acvariu sunt două rezervoare gigantice. Piesa centrală este un rezervor inalt de 10 metri , cu o capacitate de 1,3 milioane de litri de unde poate fi admirata viata marina de pe coasta Californiei. Printre speciile ce pot fi admirate aici intalnim pisici de mare, meduze, vidre de mare, și numeroase alte specii marine native, care pot fi vazute atat de sus cat și de sub linia de plutire.

Locul 5 – Turkuazoo 

Deschis în 2009, Turkuazoo este primul acvariu gigant din Turcia care dispune de o pădure tropicală, zone forestiere și mări tropicale. Acvariul este situat în interiorul Istanbul Shopping Mall și conține un tunel subacvatic lung de 80 de metri. Turkuazoo are aproximativ 10.000 de creaturi marine, inclusiv rechini tigru, pisici de mare gigantice și piranha în 29 de exponate diferite, iar cel mai mare rezervor  deține 5 milioane de litri de apă.

Locul 4 – L’Oceanografic 

L’Oceanogràfic este un complex marin în care intalnim diferite habitate marine. Acesta este integrat intr-un complex cunoscut sub numele de Orașul de Arte și Științe din interiorul orașului Valencia, Spania. Acesta are cel mai mare acvariu din Europa și gazduieste peste  45.000 de creaturi marine. Cel mai mare rezervor are peste 7 milioane de litri de apa.

Locul 3 – Okinawa Churaumi Aquarium  

Okinawa Churaumi Aquarium este situat în Ocean Expo Park din Japonia și a fost deschis în 2002. Principalul rezervor al acvariului, numit Marea Kuroshio, are peste  7,5 milioane de litri de apă. Rechini balenă și pisici de mare sunt păstrate alături de multe alte specii de pești din Marea Kuroshio.

Locul 2 – Dubai Mall Aquarium 

Mall-ul din Dubai, unul dintre cele mai mari centre comerciale din lume, gazduieste un acvariu gigantic, cu capacitatea de peste  10 milioane de litri de apă. Acvariul are mai mult de 33.000 de animale vii, inclusiv peste 400 de rechini. Acesta a câștigat oficial recordul pentru „Cel mai mare panou de acril” din lume.

Locul 1 – Georgia Aquarium 

Georgia Aquarium din Atlanta este cel mai mare acvariu din lume, găzduind mai mult de 100.000 de creaturi marine.  Acesta a fost deschis in noiembrie 2005. Georgia Aquarium este singurul acvariu din afara Asiei care gazduieste rechini balenă. Rechinii sunt tinuti într-un rezervor  gigantic care are peste 24 de milioane de litri.

Cea_mai_vizitata_destinatie_in_2011_Dubai_Mall1329318343_fd28a407e1ffc8c1329318341_7afe215ff59168e